Cine suntem și ce facem
Cu o experiență de peste 31 de ani în fabricarea articolelor de ambalaje din mase plastice, am reușit să dezvoltăm parteneriate de lungă durată combinând profesionalismul cu exigența și flexibilitatea în raport cu partenerii și colaboratorii noștri.
De la momentul înființării, până în prezent, societatea și-a păstrat acționariatul și profilul activității, volumul vânzărilor și diversificarea activităților crescând continuu de-a lungul timpului.
De la momentul înființării, până în prezent, societatea și-a păstrat acționariatul și profilul activității, volumul vânzărilor și diversificarea activităților crescând continuu de-a lungul timpului.
Misiunea, viziunea și principiile noastre
Misiunea și obiectivul nostru este să păstrăm cele mai înalte standarde de performanță în producția curentă și în dezvoltarea de noi produse, astfel încât să confirmăm poziția de lider în domeniul nostru de activitate, dar și să prezentăm și să impunem cu succes brandurile companiei pe piața europeană de folii și ambalaje din polietilenă.
Viziunea, performanța și inovația tehnologică sunt valorile care fundamentează activitatea noastră. Având rădăcini solide, compania noastră a dezvoltat în timp un set de convingeri profunde după care ne ghidăm și care guvernează toate relațiile noastre de afaceri. În cei peste 25 ani de activitate am acționat continuu pentru creșterea competitivității produselor noastre, răspunzând în mod activ la schimbările pieței.

Obiectivul Nostru
Obiectivul nostru este de a furniza produse de calitate dincolo de așteptările clienților și colaboratorilor noștri.
Viziunea Noastră
În viziunea noastră nu oferim doar produse ci construim o punte stabilă între cerere și ofertă, între solicitări și dorințe.
Abordarea Noastră
Fiecare client are cerințe proprii, așadar modul în care conlucrăm variază în funcție de cerințele și nevoile clientului.
0
+ANI DE EXPERIENȚĂ
0
+CLIENȚI MULȚUMIȚI
0
+COLABORATORI
Produse, producție internă
Prin efortul nostru de a ține pasul permanent cu ultimele inovații din domeniu, am investit constant în tehnologia de ultimă oră și astfel reușim să satisfacem cele mai înalte standarde din domeniu oferindu-le clienților noștri produse de cea mai bună calitate.